În anul 2010 luna mai, prin desprindere de parohia ”Nașterea Maicii Domnului” din Bușteni, se înființează parohia Zamora, având ca și biserică parohială Capela din incinta Castelului Cantacuzino Bușteni.

Construirea acestui lăcaș de cult a avut loc între anii 1935 și 1936 din ordinul lui Gheorghe Grigore Cantacuzino zis și „Nababul”. Capela construită în stil maramureșean, cu bârne din lemn și acoperită cu șindrilă, este situată pe domeniul Cantacuzinilor în apropiere de Castelul Cantacuzino din cartierul Zamora al orașului Bușteni. În anul 1936, pe data de 13 septembrie, aceasta este sfințită de către patriarhul Miron Cristea alături de regina Maria și principesa Ileana și închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, „Aducătorul de Izbândă”. Până în anul 1948 capela servește ca biserică descendenților familiei Cantacuzino și pentru enoriașii din zonă.

În perioada 1948 – 1994 oficierea slujbelor a fost întreruptă. Ateismul specific sistemului comunist duce la transformarea capelei între anii 1948 și 1994 într-un depozit al Castelului Cantacuzino, devenit ulterior sanatoriu pentru lucrătorii din Ministerul de Interne al României.  Pe domeniul desfiinţat s-a organizat sanatoriul T.B.C.

După anul 1990, Conducerea Ministerului de Interne al României a demarat la refacerea integrală a bisericii pentru a o reda cultului şi a servi ca lăcaş de închinare tuturor ce vor trece sau vor poposi pe aceste meleaguri de cultură, evlavie şi credinţă strămoşească, românească. Astfel, biserica a fost mărită și ridicată pe o temelie nouă de piatră refăcută în acelaşi loc şi cu acelaşi plan, acoperită cu şindrilă, revopsită şi dotată cu obiectele necesare de cult, de credincioși, prin purtarea de grijă a preacucernicului părinte Benone Tănase.

Slujba de târnosire a avut loc în ziua de 29 mai, anul mântuirii 1994, în timpul arhipăstoriri vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist, fiind săvârșită de Preasfinţitul episcop Teodosie Snagoveanul, pe atunci Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, în prezent Arhiepiscopul Tomisului, însoţit de un sobor de preoţi şi diaconi. Din partea autorităţilor a fost de faţă Ministrul de Interne Ioan Doru Tărăcilă.

Primul preot slujitor al acestei biserici, după 1990, a fost părintele Benone Tănase care a funcţionat în cadrul Sanatoiului T.B.C. al Ministerului de Interne din anul 1994 până în anul 2005.

Din anul 2005 a slujit părintele Ioan Cătănescu, Administratorul Casei de odihnă a preoților din Buşteni.

Din anul 2009 luna mai, din ordinul Sfintei Arhiepiscopii a Bucureştilor şi cu binecuvântarea Prefericitului părinte patriarh Daniel, biserica a fost deservită de preoţii din Buşteni, Dincă Niculae şi Barbu Iulian.
Din anul 2010 luna mai, prin desprindere de parohia „Nașterea Maicii Domnului” din Bușteni, se înființează parohia Zamora, având ca și biserică parohială această capelă, unde este numit paroh preotul Barbu Iulian care are în proiect construirea unei noi biserici în zona limitrofă castelului Cantacuzino. Noua biserică va avea ca protector pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie.
În prezent se efectuează demersuri pentru obținerea avizelor și autorizațiilor necesare construirii noii biserici, valoarea construcției fiind de peste 500.000 de euro.

Despre părintele Iulian Barbu

 
Născut în luna iulie a anului 1967, în comuna Bordenii Mari, în apropiere de Câmpina, părintele Iulian Barbu începe de mic copil să descopere tainele religiei și ale bisericii, condus fiind de iubirea față de bunica sa și de bunătatea preotului din comună, de la acea vreme. Familia părintelui este una credincioasă și de aceea îl îndrumă pe acesta pe calea religiei. Din 1989, acesta urmează studiile Institutului Teologic din Sibiu, iar apoi ajunge preot paroh în parohia Ciochina din județul Ialomița. Acolo reușește să construiască o casă parohială și să renoveze biserica, fiind foarte iubit de enoriașii din zonă.

Evenimente religioase la capela Castelului Cantacuzino

În acest loc, unde istoria însoțește prezentul, se organizează toate evenimentele religioase ortodoxe, cununii religioase, botezuri, slujba de Înviere, slujbele de liturghie din fiecare duminică, toate oficiate cu multă dăruire de preotul paroh Iulian Barbu.

Dacă ajungeți în orașul Bușteni și doriți să vizitați Castelul Cantacuzino, opriți-vă câteva minute în această zonă și admirați unicitatea și frumusețea capelei Cantacuzino.

 

Date despre parohie

Hramul: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe,
Adresa: Str. Zamorei, nr.1, oraşul Bușteni, Jud. Prahova,
Paroh: Pr. Barbu Iulian.
Telefon: 0729244271;
E-mail: iulian_barbu67@yahoo.com
C0D FISCAL 27030003
IBAN: RO30 RNCB 0209 1310 6264 0001