Îndrumări privind slujbele de Florii, din Săptămâna mare (a Sfintelor Pătimiri) şi de Sfintele Paşti

posted in: CATEHISM | 0

Îndrumări ale Cancelariei Sfântului Sinod, aprobate de Patriarhul României, privind slujbele de Florii, din Săptămâna mare (a Sfintelor Pătimiri) şi de Sfintele Paşti, în condiţiile stării de urgenţă.

Întrucât slujbele de Florii, slujbele din Săptămâna Mare (a Sfintelor Pătimiri) şi de Sfintele Paşti vor fi săvârşite anul acesta doar de slujitorii bisericeşti, fără participarea credincioşilor mireni, pentru a oferi credincioşilor o anumită consolare şi pentru a diminua riscul unor manifestări necontrolate, urmare consultării cu Ministerul Afacerilor Interne, parohiile şi mănăstirile vor proceda după cum urmează:

1. Pelerinajul de Florii se suspendă anul acesta. Ramurile de salcie sau finic vor fi binecuvântate în biserică (în Sâmbăta lui Lazăr, 11 aprilie 2020, după Vecernie sau în Duminica Floriilor, 12 aprilie 2020) și vor fi distribuite, de către voluntari, credincioșilor din parohie care solicită aceasta. Voluntarii vor purta măşti şi mănuşi de protecţie.

2. În săptămâna Sfintelor Pătimiri, nu se săvârșește slujba Sfântului Maslu de obşte (comun), pentru a evita formarea unui grup mai mare de persoane.

3. Spovedania şi împărtășirea credincioşilor se pot săvârşi în continuare doar la domiciliu. La intrarea în locuinţa credincioşilor, preotul va utiliza încălţăminte de unică folosinţă şi mască sanitară, se va spăla pe mâini cu apă şi săpun şi cu dezinfectant, va folosi doar o carte de cult şi epitrahil, trusa liturgică pentru împărtăşirea celor bolnavi, obiecte care vor fi atât anterior, cât și ulterior dezinfectate (conform îndrumărilor din 22 martie 2020).

4. Pâinea binecuvântată, în formă de mici prescuri, stropită cu agheasmă şi vin, numită „Paşti”, va fi sfinţită anul acesta în Joia Mare, 16 aprilie 2020, după Sfânta Liturghie, şi va fi ambalată igienic în pachete închise. În zilele de vineri şi sâmbătă, „Paştile” vor fi distribuite gratuit credincioşilor, în locuri special amenajate în afara lăcaşurilor de cult. Personalul deservent va purta mască şi mănuşi de protecţie.

5. Accesul la aceste locuri speciale din afara lăcaşurilor de cult se va organiza în zilele premergătoare Sfintelor Paşti (vineri şi sâmbătă, înainte de noaptea Învierii), respectându-se aceleaşi reguli sanitare ca şi în magazinele alimentare (mască sanitară, distanţă socială de 2 metri, marcată în faţa locului special amenajat).

6. Pentru credincioșii vârstnici şi bolnavi, „Paştile” vor fi distribuite la domiciliu de către voluntari, vineri şi sâmbătă sau în prima zi de Paşti. Voluntarii vor purta mască şi mănuşi de protecţie, precum şi ecuson nominal, semnat şi ştampilat de către fiecare parohie.

7. Pentru a nu fi întreruptă tradiţia începută în anul 2009, privind aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim, mai ales în această perioadă în care speranţa şi lumina trebuie aduse în sufletele oamenilor greu încercaţi de izolare sau de boală, Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă, 18 aprilie 2020, spre seară şi va fi distribuită delegaţiilor eparhiilor la Aeroportul Internaţional Otopeni, care vor purta mască şi mănuşi de protecţie şi vor respecta distanţa socială de 2 metri. Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii. Voluntarii din parohii, purtând mască, mănuşi şi ecuson, vor primi Sfânta Lumină şi o vor distribui doar la casele credincioșilor care o solicită şi care o aşteaptă numai în fața locuinței, având în mână o candelă sau o lumânare.

8. Rânduielile liturgice și tipiconale nu se modifică în această perioadă în care slujbele se săvârșesc doar de către slujitorii bisericești, fără participarea fizică a credincioşilor mireni. Astfel, în Vinerea Mare (17 aprilie 2020), seara, după slujba Prohodului Domnului, biserica va fi înconjurată o singură dată de către slujitorii bisericești prezenți, dar fără participarea credincioşilor mireni.

9. De asemenea, slujba Învierii Domnului, la care anul acesta nu participă credincioşi mireni, va începe, potrivit tipicului, în afara lăcaşului de cult, la ora 00.00 din noapte, deoarece Învierea lui Hristos este temelia învierii tuturor oamenilor. În acest sens, imediat după chemarea Veniți de primiți lumină! şi cântarea Învierea Ta, Hristoase, Mântuitorule, se va citi Sfânta Evanghelie, se rosteşte binecuvântarea „Slavă Sfintei…”, după care clericii vor cânta de trei ori troparul Hristos a înviat!, se va cădi spre cele patru puncte cardinale şi se va rosti ectenia mare, apoi toţi clericii vor intra în biserică, pentru continuarea Canonului Învierii şi pentru săvârşirea Sfintei Liturghii.

10. La ora 00.00 din noapte, în timp ce clopotele răsună la toate bisericile unde se săvârșește slujba Învierii, credincioșii mireni, având candelele aprinse, pot ieşi la ferestre şi balcoane sau în curțile caselor lor, adresându-se unul către altul, de la distanța de 2 m, cu salutul pascal Hristos a înviat! și răspunsul Adevărat a înviat!, fără a deranja pe alţi vecini care nu doresc să participe la această sărbătoare.

11. În prima zi de Paşti, începând cu ora 06.00 dimineața, voluntarii din parohii vor putea oferi credincioşilor vârstnici şi bolnavi „Paştile”, precum şi pachete cu daruri alimentare de Paşti (ouă, cozonac, dulciuri etc.).

12. Tot în prima zi de Paşti, slujba Vecerniei sau „A doua Înviere”, se săvârşeşte în biserici, începând cu ora 12.00, dar fără participarea credincioşilor mireni.

13. Prezentele Îndrumări completează recomandările Cancelariei Sfântului Sinod din 22 martie 2020 intitulate Noi măsuri privind slujbele și activitățile sociale bisericești.

14. Orice act de indisciplină a clericilor (ierarhi, preoţi şi diaconi) sau a credincioşilor mireni afectează negativ imaginea Bisericii în societate, deoarece, în timpul stării de urgență, toţi avem obligaţia de a respecta dispoziţiile autorităţilor de stat, în caz contrar, vom suporta sancţiunile prevăzute de lege.

15. Să ne rugăm lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi tuturor sfinţilor ca starea aceasta de grea încercare cauzată de pandemia actuală să înceteze cât mai curând!

Sursa: Cancelaria Sfântului Sinod
Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Noi măsuri privind slujbele și activitățile sociale bisericeşti

posted in: CATEHISM | 0

Pe baza Ordonanţei militare nr. 1 din 17 martie 2020 şi a Ordonanţei militare 2 din 21 martie 2020, care au stabilit măsuri succesive privind limitarea libertăţii de mişcare şi întrunire a cetăţenilor, ceea ce afectează și viața religioasă publică a credincioşilor, în urma consultării din data de 22 martie 2020 cu Ministerul Afacerilor Interne, vă transmitem următoarele:

1. La toate parohiile, Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe liturgice se vor oficia în lăcaşul de cult de către slujitorii bisericii respective (preoţi, diaconi, cântăreţi, paraclisier), fără participarea publicului (credincioşilor mireni). Slujbele pot fi transmise online şi în media locală sau naţională.

2. În mănăstiri, slujbele vor fi oficiate în biserică de către slujitorii bisericeşti, în prezenţa membrilor comunităţii monahale, fără participarea publicului. Slujbele pot fi transmise online şi în media locală sau naţională.

3. Toţi credincioşii ortodocşi români din România şi din diaspora pot urmări Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe liturgice oficiate în Catedrala Patriarhală la posturile Trinitas TV şi Radio Trinitas ale Patriarhiei Române sau prin posturile care preiau transmisia.

4. Deşi Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe liturgice sunt săvârşite în biserică, fără participarea publicului (credincioşilor mireni), bisericile vor putea fi deschise totuşi pentru situaţii speciale (cum sunt cele de la punctul 8).

5. Întrucât credincioşii mireni nu pot participa fizic la slujbele din biserică, aceştia sunt îndemnaţi să îşi organizeze în propriile locuinţe un spaţiu de rugăciune cu icoane, Sfânta Scriptură (Biblia), candelă sau lumânare, cărţi de rugăciuni şi de zidire duhovnicească, urmând programul duhovnicesc stabilit împreună cu duhovnicul lor.

6. Toţi credincioşii din parohie vor fi pomeniţi la Sfintele Liturghii, îndeosebi acum când aceştia nu pot participa fizic la Sfânta Liturghie, ci doar spiritual, de la distanţă.

7. În această perioadă, credincioşii vor menţine prin telefon legătura cu preoţii de la parohie şi în special cu duhovnicul. La solicitarea credincioşilor, preotul se poate deplasa la domiciliul credincioşilor pentru convorbiri duhovniceşti, spovedanie şi împărtăşanie, cu respectarea normelor de protecție, inclusiv mască şi mănuși sanitare.

8. Taina Botezului şi Taina Cununiei se pot oficia în lăcaşul de cult şi vor participa maximum 8 persoane.

9. Slujba înmormântării poate fi oficiată la biserică, în capela mortuară sau la cimitir; la această slujbă pot participa maximum 8 persoane.

10. Spovedania şi împărtăşirea credincioşilor bolnavi aflaţi în spital se va face respectând regulile spitalului.

11. Spovedania şi împărtăşirea credincioşilor bolnavi aflaţi la domiciliu se vor face de către preot, după următoarea procedură: preotul îşi va întocmi Declaraţia personală de deplasare după modelul aprobat de autorităţile de stat, bifând ca motiv deplasare pentru asigurarea asistenţei pentru persoane în vârstă, vulnerabile sau pentru însoţirea copiilor. La intrarea în locuinţa credincioşilor, preotul va utiliza încălţăminte de unică folosinţă şi mască sanitară, se va spăla pe mâini cu apă şi săpun şi cu dezinfectant, va folosi doar o carte de cult şi epitrahil, trusa liturgică pentru împărtăşirea celor bolnavi, obiecte care vor fi atât anterior, cât și ulterior dezinfectate.

12. Săvârşirea slujbei Sfântului Maslu de obşte (comun) se suspendă, iar preoţii vor îndemna pe credincioşi să citească în schimb, miercurea şi vinerea, acatistul unui sfânt vindecător: Sfântul Ierarh Spiridon, Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, Sfânta Cuvioasă Parascheva, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica ş.a..

13. Se vor efectua dezinfectarea repetată a căilor de acces, a mobilierului bisericesc şi a suprafeţelor, aerisirea frecventă a lăcaşurilor de cult, asigurarea unei zone de igienizare a mâinilor pentru toţi care vin la biserică.

14. Centrele sociale bisericeşti şi centrele medicale bisericeşti îşi vor continua activitatea conform reglementărilor în vigoare privind specificul activităţii (cămin de bătrâni, cantină socială, cabinet medical, magazine de obiecte şi cărţi bisericeşti etc.).

15. Activitatea socială a parohiilor şi mănăstirilor se va adapta la noile nevoi sociale şi medicale, respectiv sprijinirea persoanelor care nu se pot deplasa în vederea aprovizionării cu alimente sau medicamente, dar cu respectarea tuturor măsurilor de igienă şi protecţie stabilite de autorităţi.

16. Dacă un angajat al Bisericii manifestă simptome sau dacă a intrat în contact cu o persoană diagnosticată cu noul coronavirus, acesta va comunica în scris sau telefonic superiorului său ierarhic situaţia în care se află. În caz că a existat un astfel de contact, angajatul va anunţa imediat autorităţile sanitare şi va respecta procedurile stabilite de acestea (autoizolare, carantină etc.).

17. Autorităţile bisericeşti superioare vor emite adeverinţe preoţilor de la parohii şi funcţionarilor din administraţia bisericească, pentru deplasarea la locul de muncă, iar preoţii parohi şi stareţii de mănăstiri vor elibera adeverinţe pentru slujitorii bisericeşti din subordinea lor (preoţi coslujitori, diaconi, cântăreţi, paraclisieri).

18. Îi îndemnăm pe toţi credincioşii să nu iasă din casă decât pentru situaţii de maximă necesitate.

19. În starea de urgenţă, atât clericii, cât şi credincioşii mireni au obligaţia de a respecta dispoziţiile autorităţilor de stat, în caz contrar aceştia vor suporta sancţiunile prevăzute de lege.

20. Măsurile excepţionale luate de autorităţi au ca scop să protejeze propria noastră sănătate şi sănătatea celor din jurul nostru. Viaţa şi sănătatea sunt daruri de la Dumnezeu, dar noi avem datoria de a le apăra și cultiva cu responsabilitate permanentă.

Sursa: Cancelaria Sfântului Sinod
Foto credit: arhiva Basilica.ro

Serviciile religioase se vor oficia în afara locașului de cult

posted in: CATEHISM | 0

Dragii mei!

În urma instaurării stării de urgență din cauza COVID-19 existent, vă aduc la cunoștință că instituția noastră se conformează decretelor, legilor și recomandărilor în vigoare.

În acest sens serviciile religioase se vor oficia în afara locașului de cult, lângă biserică, cu respectarea distanței de 1m între credincioși.

Întrucât biserica parohială se află pe domeniul Castelului Cantacuzino, la intrarea în curte personalul de pază va verifica temperatura corporală tuturor credincioșilor ce vor dori sa participe la slujbă în afara bisericii, pentru a evita orice contaminare.

Pe această cale țin să mulțumesc încă odată Domnului Kurt Albert Neuschitzer, Proprietar și Administrator al Castelului Cantacuzino.

Cu binecuvântare și rugăciune pentru toți,
Preot Iulian Barbu

Îndrumări către Parohii și Mănăstiri pentru respectarea unor Măsuri de Prevenire a Îmbolnăvirii cu noul Coronavirus (COVID-19)

posted in: CATEHISM | 0

I. SFÂNTA LITURGHIE

  • se va oficia în exteriorul bisericii, cu respectarea numărului de participanți (maxim 100) și a distanței de 1 metru (eventual se vor așeza scaune);
  • rânduiala proscomidiei poate fi făcută la Proscomidiar, înainte de începerea Sfintei Liturghii;
  • pomelnicele vor fi puse de credincioși într-o cutie și pomenite ulterior, în taină, de către preot.
  • se va organiza pangar exterior (masă).

 

II. ÎNMORMÂNTĂRI

1. Dacă decedatul este depus acasă:

  • slujba înmormântării se va oficia după un tipic restrâns (max. 30 minute) în curte, în aer liber, cu participarea rudelor apropiate;
  • deplasarea la cimitir se va face doar cu mijloace auto, fără opriri;
  • dacă defunctul locuiește la bloc, slujba se va oficia la cimitir.

2. Dacă decedatul este depus la capelă:

  • slujba se va oficia în fața capelei sau la cimitir.

3. Parastasul:

  • slujba parastasului (rânduiala Parastasului pe scurt) se va oficia în exteriorul bisericii, cu respectarea normelor;
  • praznicele de pomenire se vor face numai prin împărțirea de pachete.

 

III. ALTE ÎNDRUMĂRI

  • deplasarea preotului la domiciliul credincioșilor se va face doar la bolnavi, pentru administrarea Sf. Taine a Împărtășaniei.
  • slujbele ocazionale se suspendă pe toată durata stării de urgență.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI

Misiune şi utilitate

posted in: CATEHISM | 0

Sentimentul misiunii, al împlinirii rostului nostru pe pământ, este un sentiment al bucuriei, al înălţării spirituale. Este un răspuns la întrebări esenţiale: „cum ne trăim viaţa?”, „ce lăsăm în urma noastră?”. Rostul, „chemarea” unuia, este să cânte, pentru a fi de folos, pentru a bucura pe ceilalţi, al altuia este să înveţe pe ceilalţi, iar altul e hărăzit să vindece dureri fizice şi sufleteşti… şi câte şi mai câte haruri!  Sentimentul utilităţii e dat de relaţia mea cu mine însumi, dar şi de legătura mea cu cel de lângă mine, de ajutorul, de folosul pe care îl pot aduce cuiva. Sentimentul misiunii există acolo unde se pune suflet cald, încălzit de înţelegere şi dragoste.

Marin Preda mărturisea în 1973 (în „Convorbiri cu Florin Mugur”, pag. 113): „Trebuie să scriu, altfel nu am rost pe lume”. Rostul în lume, împlinirea vieţii, îl găsesc unii oameni în a dărui şi a se dărui, în a trăi pentru a dărui, aşa cum ne învaţă Mântuitorul: „Mai fericit este a da decât a lua” (Fapte 20, 35) şi ne îndemna şi Părintele Nicolae Steindhardt în comentariul la Pilda talanţilor din Sfânta Scriptură (Matei 25,14-30). Şi-a înţeles rostul pe lume cel harnic şi bun, care a înmulţit talantul şi a obţinut câştig dublu: „Doamne cinci talanţi mi-ai dat; iată, alţi cinci talanţi am câştigat cu ei”. Talanţii semnifică înzestrarea divină: minte, înţelepciune, vrednicie, sănătate, bogăţie. „Cel viclean şi leneş” şi-a îngropat talantul, harul divin, neavând încredere în el şi răbdare să aştepte „rodirea”. Împlinirea destinului cere luptă necontenită cu lenea, nepăsarea, indiferenţa, scepticismul uman, ispite de care nimeni nu e scutit în timpul vieţii.

M-am întrebat de ce talantul celui leneş şi viclean i-a fost luat şi dat celui care şi-a dublat avuţia. Am auzit pe unii spunând: „pentru cât sunt plătit, fac prea mult”. Sentimentul misiunii, ajutorarea celui în nevoie, nu poate fi plătit în bani, cântărit cu balanţa: îţi dau atât, îmi eşti dator atât. Util nu eşti atunci când judeci utilitarist, devenind un om preocupat exclusiv de folosul imediat, personal, care apreciază totul din punct de vedere al avantajului şi profitului propriu, cum, din nefericire, se întâmplă frecvent.

Sentimentul misiunii nu pune în balanţă doar folosul meu. Cel ce este de ajutor celui flămând, celui însetat sau bolnav (Matei 25, 35-36), cel generos, care (se şi) dăruieşte, câştigă dublu. Alină, mângâie, bucură pe cel în suferinţă, dar se împlineşte şi pe sine. Dăruind, va lua „dobândă” şi aici şi în cer. Dăruire este şi un zâmbet dat celui îndurerat.

Mântuitorul Iisus Hristos ne cheamă şi ne oferă încă o şansă la Viaţă: „Aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis” (Ioan 17,3).

Cred că ar trebui stimulată o discuţie sinceră a tânărului cu sine însuşi. Ce vreau în fapt? Care este frumosul care cred că mă va face fericit? Este ceva nobil în viaţă? Dacă sunt sincer îmi voi da seama că efemeritatea zgomotoasă nu mă face fericit, ci dimpotrivă mă va tensiona, făcându-mă să devin un nevrotic, dependent fie de pastile de calmare, fie de drogul muzicii, de alcool, de halucinogene sau de sex. Dar vor fi doar surogate? Apoi va ajune la această concluzie: va începe să-şi caute o cale către fericire. Aici poate începe un dialog real şi o îndrumare adevărată, căci răspunde unei nevoi interne, nu unui îndemn exterior, aşa încât poveţele şi sfaturile mele vor fi nu numai auzite, ci şi ascultate.