Misiune şi utilitate

posted in: CATEHISM | 0

Sentimentul misiunii, al împlinirii rostului nostru pe pământ, este un sentiment al bucuriei, al înălţării spirituale. Este un răspuns la întrebări esenţiale: „cum ne trăim viaţa?”, „ce lăsăm în urma noastră?”. Rostul, „chemarea” unuia, este să cânte, pentru a fi de folos, pentru a bucura pe ceilalţi, al altuia este să înveţe pe ceilalţi, iar altul e hărăzit să vindece dureri fizice şi sufleteşti… şi câte şi mai câte haruri!  Sentimentul utilităţii e dat de relaţia mea cu mine însumi, dar şi de legătura mea cu cel de lângă mine, de ajutorul, de folosul pe care îl pot aduce cuiva. Sentimentul misiunii există acolo unde se pune suflet cald, încălzit de înţelegere şi dragoste.

Marin Preda mărturisea în 1973 (în „Convorbiri cu Florin Mugur”, pag. 113): „Trebuie să scriu, altfel nu am rost pe lume”. Rostul în lume, împlinirea vieţii, îl găsesc unii oameni în a dărui şi a se dărui, în a trăi pentru a dărui, aşa cum ne învaţă Mântuitorul: „Mai fericit este a da decât a lua” (Fapte 20, 35) şi ne îndemna şi Părintele Nicolae Steindhardt în comentariul la Pilda talanţilor din Sfânta Scriptură (Matei 25,14-30). Şi-a înţeles rostul pe lume cel harnic şi bun, care a înmulţit talantul şi a obţinut câştig dublu: „Doamne cinci talanţi mi-ai dat; iată, alţi cinci talanţi am câştigat cu ei”. Talanţii semnifică înzestrarea divină: minte, înţelepciune, vrednicie, sănătate, bogăţie. „Cel viclean şi leneş” şi-a îngropat talantul, harul divin, neavând încredere în el şi răbdare să aştepte „rodirea”. Împlinirea destinului cere luptă necontenită cu lenea, nepăsarea, indiferenţa, scepticismul uman, ispite de care nimeni nu e scutit în timpul vieţii.

M-am întrebat de ce talantul celui leneş şi viclean i-a fost luat şi dat celui care şi-a dublat avuţia. Am auzit pe unii spunând: „pentru cât sunt plătit, fac prea mult”. Sentimentul misiunii, ajutorarea celui în nevoie, nu poate fi plătit în bani, cântărit cu balanţa: îţi dau atât, îmi eşti dator atât. Util nu eşti atunci când judeci utilitarist, devenind un om preocupat exclusiv de folosul imediat, personal, care apreciază totul din punct de vedere al avantajului şi profitului propriu, cum, din nefericire, se întâmplă frecvent.

Sentimentul misiunii nu pune în balanţă doar folosul meu. Cel ce este de ajutor celui flămând, celui însetat sau bolnav (Matei 25, 35-36), cel generos, care (se şi) dăruieşte, câştigă dublu. Alină, mângâie, bucură pe cel în suferinţă, dar se împlineşte şi pe sine. Dăruind, va lua „dobândă” şi aici şi în cer. Dăruire este şi un zâmbet dat celui îndurerat.

Mântuitorul Iisus Hristos ne cheamă şi ne oferă încă o şansă la Viaţă: „Aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis” (Ioan 17,3).

Cred că ar trebui stimulată o discuţie sinceră a tânărului cu sine însuşi. Ce vreau în fapt? Care este frumosul care cred că mă va face fericit? Este ceva nobil în viaţă? Dacă sunt sincer îmi voi da seama că efemeritatea zgomotoasă nu mă face fericit, ci dimpotrivă mă va tensiona, făcându-mă să devin un nevrotic, dependent fie de pastile de calmare, fie de drogul muzicii, de alcool, de halucinogene sau de sex. Dar vor fi doar surogate? Apoi va ajune la această concluzie: va începe să-şi caute o cale către fericire. Aici poate începe un dialog real şi o îndrumare adevărată, căci răspunde unei nevoi interne, nu unui îndemn exterior, aşa încât poveţele şi sfaturile mele vor fi nu numai auzite, ci şi ascultate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *